Uncategorized

Primavara, calatorii, “wonderlust”…

590da08ff59e4826bd65b69fd7bf8465De când ma știu mi-am dorit sa călătoresc. Incă din gimnaziu văzând pozele din manualele de geografie sau de istorie, mai târziu în anii de liceu, uitându-mă la Travel Channel, mă lua acel “wonderlust” (dor de ducă), acea dorință irezistibilă că “odată în viata vreau sa ajung și eu acolo”.

Prin clasa a VIII-a, am ajuns sa vizitez Budapesta pentru prima oară. A fost o experiență magică, ceva de neuitat. A urmat mai apoi o vacantă la Lacul Balaton și încă vreo doua excursii tot în capitala Ungariei.

Mai târziu în drumurile din și înspre Belgia, încercam să facem câte o scurtă oprire în locuri în care nu mai fusesem anterior, sa poposim într-o localitate pe unde nu mai trecusem în prealabil. Apoi, odată mutată în Belgia, am început sa planificăm câte un weekend prelungit prin apropiere: ba la Paris ba la Amsterdam sau în Alsacia.

Acum vreo trei ani am descoperit home swaping-ul iar de atunci au început călătoriile mai serioase: Nordul Italiei, Barcelona, Londra, Roma…

Recent, mi-am propus ca în fiecare an sa ajung într-o țară în care nu am mai fost în prealabil, și în trei locuri (chiar dacă nu foarte îndepărtate) unde nu am mai pus piciorul. Asadar anul acesta vom merge în Elveția, țară în care nu am fost niciodată, iar la categoria “3 locuri noi” am ales Roma, Canterburry și Salzburg.

Dar problema e ca nu ma pot mulțumi doar cu atât: odată “lovită” de wonderlust încep sa plănuiesc vacante și escapade pentru următorii ani, caut pe Pinterest, vad pe unde au mai fost alții, citesc reviews-urile altor călători, mai arunc câte un ochi pe siteurile agențiilor de turism și pe Travel Channel, și iată asa, încep sa visez la noi destinații… Doar anul acesta am luat în considerare câteva noi posibile destinații pentru următorii ani: Portugalia, Grecia, Turcia…

86d888f45258b1f4898cb138a916ef18Nu ma plâng, am avut ocazia sa vad destul de multe orașe frumoase ale bătrânului nostru continent, am petrecut momente memorabile în multe locuri noi, an de an am descoperit regiuni, culturi și tradiții noi, am învățat lucruri pana atunci neștiute, am degustat specialități naționale și regionale… Insa știu ca oricât de tare m-ar “mânca tălpile” trebuie sa o iau ușor, după planul menționat mai sus, și poate asa vom ajunge sa le vedem pe toate.

Pentru 2015 mi-as dori enorm sa putem face mult dorita croaziera pe Nil pentru a descoperi Egiptul antic iar în ceea ce privește următorii ani as dori sa ajung în Scotia (Highlands), Istambul, Santorini si Meteora, as vrea sa ne întoarcem măcar zece zile la Paris, sa fac pelerinajul lui Santiago de Compostella,… iar pentru mai târziu, după ce vom fi cutreierat bătrâna noastră Europă, vom ajunge sa vedem, de ce nu, și India, Peru, și Mexic

Cel mai important este însă sa continuăm sa visăm, să ne dorim cu adevarat să ajungem acolo, căci fără vise și fără acest impuls nimic nu ne împinge să ajungem la acea destinație mult dorita.

Mulțumiri Biancăi pentru ca ma inspira mereu cu blogul ei minunat 🙂

Categories: Calatorii, Uncategorized | Tags: , | 2 Comments

Vine vine Carnavalul!

ImageLa auzul cuvântului Carnaval va gândiți probabil instantaneu la Carnavalul de la Veneția, Carnavalul de la Rio de Janiero sau cel din New Orleans.

Carnavalul, este fără doar și poate cea mai colorata perioada a anului: costume multicolore, muzica, dans, tamburine și voie buna, carnavalul se serbează nu doar în orașele menționate mai sus, ci în majoritatea tarilor catolice europene.

Va mărturisesc ca și Belgia noastră se mândrește cu un carnaval care este cunoscut pe plan mondial, fiind clasat ca Patrimoniu Oral și Imaterial UNESCO încă din 2003. Este vorba despre Carnavalul de la Binche. Sa va spun câte ceva despre faimosul nostru carnaval…

Perioada carnavalului, marchează sfârșitul sărbătorilor de iarna, debutând din data de 6 Ianuarie iar festivitățile culminează cu ultimele trei zile înainte de lăsarea postului pascal : Dimanche Gras, Lundi Gras si Mardi Gras. In toate aceste 49 zile se organizează numeroase parade tematice, care se desfășoară pe străzile orașelor și aduna la un loc, pe lângă numeroșii participanți mascați, mii de spectatori.

Etimologic, cuvântul „carnaval“ înseamnă literal „adio carne“. El datează încă din perioada în care biserica a impus ca aceste festivități să aibă loc doar înaintea postului de reculegere, rugăciune și abstinență, care premerge Paștele.

gilles

Originea Carnavalului de la Binche este incerta, istoricii plasându-i începuturile undeva prin secolul XVIII când în scrierile vremii apar numele de Gilles pentru prima oara.

Les Gilles, personaje principale ale carnavalului de la Binche se vor arata în public doar în ziua de Mardi Gras, îmbrăcați în costumele lor tradiționale în culorile drapelului național, ornați cu clopoței metalici, încălțați cu saboți de lemn, mascați cu măști de ceara și purtând extravagantele pălării ornate cu pene de struț.  edst0eylAceștia vor defila pe străzile orașului urmați de toboșari și de așa-numitele companii “fantezie” formate din Arlechini , Țărani, și Pierrots în general compuse din copiii.

Pe tot parcursul lor pana în centrul istoric al orașului, legendarii Gilles vor împarți publicului prezent portocale iar odată ajunși festivitățile se vor încheia cu dansul tradițional și focul de artificii.

Carnavalul de la Binche este o veritabila sărbătoare populara, reputata pentru costumele tradiționale purtate cu mândrie de către localnici, dansurile folclorice și tradiția ce se păstrează cu sfințenie an de an.

Categories: Uncategorized | Tags: | Leave a comment

Blog at WordPress.com.