Posts Tagged With: Folclor

Vine vine Carnavalul!

ImageLa auzul cuvântului Carnaval va gândiți probabil instantaneu la Carnavalul de la Veneția, Carnavalul de la Rio de Janiero sau cel din New Orleans.

Carnavalul, este fără doar și poate cea mai colorata perioada a anului: costume multicolore, muzica, dans, tamburine și voie buna, carnavalul se serbează nu doar în orașele menționate mai sus, ci în majoritatea tarilor catolice europene.

Va mărturisesc ca și Belgia noastră se mândrește cu un carnaval care este cunoscut pe plan mondial, fiind clasat ca Patrimoniu Oral și Imaterial UNESCO încă din 2003. Este vorba despre Carnavalul de la Binche. Sa va spun câte ceva despre faimosul nostru carnaval…

Perioada carnavalului, marchează sfârșitul sărbătorilor de iarna, debutând din data de 6 Ianuarie iar festivitățile culminează cu ultimele trei zile înainte de lăsarea postului pascal : Dimanche Gras, Lundi Gras si Mardi Gras. In toate aceste 49 zile se organizează numeroase parade tematice, care se desfășoară pe străzile orașelor și aduna la un loc, pe lângă numeroșii participanți mascați, mii de spectatori.

Etimologic, cuvântul „carnaval“ înseamnă literal „adio carne“. El datează încă din perioada în care biserica a impus ca aceste festivități să aibă loc doar înaintea postului de reculegere, rugăciune și abstinență, care premerge Paștele.

gilles

Originea Carnavalului de la Binche este incerta, istoricii plasându-i începuturile undeva prin secolul XVIII când în scrierile vremii apar numele de Gilles pentru prima oara.

Les Gilles, personaje principale ale carnavalului de la Binche se vor arata în public doar în ziua de Mardi Gras, îmbrăcați în costumele lor tradiționale în culorile drapelului național, ornați cu clopoței metalici, încălțați cu saboți de lemn, mascați cu măști de ceara și purtând extravagantele pălării ornate cu pene de struț.  edst0eylAceștia vor defila pe străzile orașului urmați de toboșari și de așa-numitele companii “fantezie” formate din Arlechini , Țărani, și Pierrots în general compuse din copiii.

Pe tot parcursul lor pana în centrul istoric al orașului, legendarii Gilles vor împarți publicului prezent portocale iar odată ajunși festivitățile se vor încheia cu dansul tradițional și focul de artificii.

Carnavalul de la Binche este o veritabila sărbătoare populara, reputata pentru costumele tradiționale purtate cu mândrie de către localnici, dansurile folclorice și tradiția ce se păstrează cu sfințenie an de an.

Categories: Uncategorized | Tags: | Leave a comment

Create a free website or blog at WordPress.com.